Către acţionarii S.C. OMV Petrom S.A.
1. Am auditat situaţiile financiare consolidate anexate ale societăţii OMV Petrom S.A. şi ale filialelor
sale („ Grupul”), care cuprind situaţia consolidată a poziţiei financiare la data de 31 decembrie 2011,
situaţia consolidată a contului de profit şi pierdere, situaţia consolidată a rezultatului global, situaţia
consolidată a mişcărilor în capitalurile proprii şi situaţia consolidată a fluxurilor de numerar pentru
exerciţiul financiar încheiat la această dată şi un sumar al politicilor contabile semnificative şi alte
note explicative.
Responsabilitatea conducerii pentru situaţiile financiare
2. Conducerea are responsabilitatea întocmirii şi prezentării fidele a acestor situaţii financiare consolidate în conformitate cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară adoptate de către Uniunea Europeană şi pentru acel control intern pe care conducerea îl consideră necesar pentru a permite întocmirea şi prezentarea fidelă a situaţiilor financiare consolidate, care sunt lipsite de denaturări semnificative, cauzate fie de fraudă, fie de eroare.
Responsabilitatea auditorului
3. Responsabilitatea noastră este ca, pe baza auditului efectuat, să exprimăm o opinie asupra acestor situaţii financiare consolidate. Noi am efectuat auditul conform Standardelor Internaţionale de Audit. Aceste standarde cer ca noi să respectăm cerinţele etice, să planificăm şi să efectuăm auditul în vederea obţinerii unei asigurări rezonabile că situaţiile financiare nu cuprind denaturări semnificative.
4. Un audit constă în efectuarea de proceduri pentru obţinerea probelor de audit cu privire la sumele şi informaţiile prezentate în situaţiile financiare consolidate. Procedurile selectate depind de raţionamentul profesional al auditorului, incluzând evaluarea riscurilor de denaturare semnificativă a situaţiilor financiare consolidate, datorate fraudei sau erorii. În evaluarea acestor riscuri, auditorul ia în considerare controlul intern relevant pentru întocmirea şi prezentarea fidelă a situaţiilor financiare consolidate, pentru a stabili procedurile de audit relevante în circumstanţele date, dar nu şi în scopul exprimării unei opinii asupra eficienţei controlului intern al entităţii. Un audit include, de asemenea, evaluarea gradului de adecvare a politicilor contabile folosite şi rezonabilitatea estimărilor contabile elaborate de către conducere, precum şi evaluarea prezentării situaţiilor financiare consolidate luate în ansamblul lor.
5. Considerăm că probele de audit pe care le-am obţinut sunt suficiente şi adecvate pentru a constitui baza opiniei noastre de audit.
Opinia
6. În opinia noastră, situaţiile financiare consolidate oferă o imagine fidelă şi justă a poziţiei financiare a OMV Petrom S.A. şi a filialelor sale la data de 31 decembrie 2011, ca şi asupra performanţei financiare şi a fluxurilor de numerar pentru exerciţiul financiar încheiat la această dată, în conformitate cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară adoptate de către Uniunea Europeană.
Raport asupra altor cerințe legale și de reglementare
În conformitate cu Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 3055/2009, articolul nr. 108 punctul e) din capitolul II, noi am citit Raportul Directoratului. Raportul Directoratului nu face parte din situaţiile financiare consolidate. În Raportul Directoratului noi nu am identificat informaţii financiare care să nu fie în mod semnificativ în conformitate cu informaţiile prezentate în situaţiile financiare consolidate la 31 decembrie 2011, ataşate.
Ernst & Young Assurance Services S.R.L.
Bucureşti, România
23 martie 2012
Opţiunile paginii
- Printează
- Adaugă semn
(0)
- Adaugă notă
(0)